....Dear Dutza

Imi pare rau ca te pierd pe undeva pe drum...imi pare rau ca nu mai suntem prietene asa de bune, dar ...timpul trece, iar tu te estompezi in lipsa. In lipsa unor nimicuri, as putea zice. Poate ca timpul o sa te stearga din amintirile mele, iar Dy va ramane doar Dy. Iar Dutza va ramane doar Dutza. As vrea sa putem merge pe acelasi drum, sa infruntam acelasi fum. Dar esti un mit, crescut in adancul meu. Un mit pe care l-as cam pune intre scrisori, un mit despre care stiu ca nu mereu e corect!
Dutza, draga mea, tu vei pleca, iti vei urma calea ta...eu voi ramane...undeva in urma, asteptand sa imi aduci din cand in cand cate un zambet! Sper sa poti, Dutza, sa traiesti fara mine. O sa ma duc departe de tine, acolo unde nu am sa te mai pot intrista vreodata. O sa imi amintesc mereu de zambetul tau, de sclipirea din ochii tai. Stim amandoua ca suntem una in umbra celeilalte.
Cu toate astea, o sa te rog sa mai treci din cand in cand pe la mine...Sa mai povestim. Sa nu lasi nimic sa te distruga total. Sa ramana macar o farama din tine, pastrata pentru zilele bune, in amintirea celorlalte. N-am sa te uit, Dutza, dar nu vreau sa iti mai fac rau...si n-am sa spun ADIO, pentru ca stiu ca...in some sort of way, vom mai vorbi...macar in vis! N-o sa spun nici macar LA REVEDERE!